O surpriză plăcută pentru toţi a fost colaborarea Bibliotecii din Culiceni cu proiectul franco-moldovean „Libro Voiajeux”. Cu mare plăcere doresc să povestesc despre acest proiect şi cum a fost pus începutul acestei colaborări.

La 22 iunie, în Biblioteca din Culiceni au intrat doi oaspeţi necunoscuţi. Am făcut cunoştinţă cu tinerii Alina şi Martin. Ei mi-au povestit că sunt din Republica Moldova, din satul Cociulia. Martin este de naţionalitate francez, iar Alina – moldoveancă. Le-am organizat o mică excursie prin bibliotecă, care le-a plăcut foarte mult, spunând că „este foarte drăguţ amenajată”. Pe parcursul cunoştinţei am aflat că ei nu au venit pur şi simplu în vizită, ci cu un proiect extraordinar pentru bibliotecă. „Libro Voiajeux” este un tânăr cuplu franco-moldovean, care timp de zece luni călătoreşte prin Franța, Moldova şi Ucraina. Este o excursie de solidaritate în jurul cărții şi a jocului. Alina şi Martin au fost foarte curioşi să descopere Ucraina şi oamenii ei. Mai precis, zona Cernăuţi şi un sat de tipul localităţii Cociulia, cu condiţia să dispună de bibliotecă. Totuşi, eram curioasă să aflu cum din toată Ucraina ei au ales sătucul nostru. Am aflat că timp de 3 zile, cu harta în mână, au cutreierat satele din regiunea Cernăuți. În primul rând, au luat o direcție într-o zonă muntoasă, unde nu se vorbea deloc limba română. Şi cel mai amuzant a fost pentru ei starea drumurilor.Pentru a face 100 km e nevoie de 4-5 ore aproximativ. Credeau că drumuri rele, cu gropi, sunt doar în Moldova… Dar, un lucru plăcut a fost pentru ei când au aflat că ucrainenii pe care i-au întâlnit, sunt foarte amabili, deschiși și primitori.

– Iată un exemplu. Într-un sat, intrând în bar, ca să mâncăm ceva, câțiva tineri care erau acolo, au văzut că suntem persoane străine, și au început să vorbească cu noi. Și așa ni se întâmplă mai peste tot unde mergem. Într-un magazin unde ne-am oprit să vedem dacă cineva vorbește româna și ne poate orienta în ce direcție să plecăm, l-am întâlnit pe Sorin, grănicer în zona de frontieră. Stând de vorbă cu el, am hotărât să venim în satul lui natal și să încercăm să realizăm aici proiectul. Iată aşa am ajuns în satul Culiceni.

Clar că am fost de acord să începem colaborarea, pentru sătucul nostru acesta este un eveniment foarte important şi suntem mândri, findcă din toată Ucraina ei au ales Biblioteca din Culiceni.

În ziua ceea, Martin şi Alina s-au stabilit la noi în sat. A doua zi la bibliotecă s-au adunat copiii, care erau foarte curioşi să vadă ce se va întâmpla. În sala mare a Casei de cultură s-a petrecut acţiunea dată. În primul rând, am făcut cunoştinţă cu oaspeţii noştri, apoi a urmat o expoziţie de carte. Expoziţia a fost foarte deosebită prin faptul că în aceste cărţi sunt multe imagini şi puţin text.

În continuare au urmat aşa-numitele „jocuri de societate”. Aceste jocuri sunt confecţionate din lemn, pe care apoi noi le putem confecţiona împreună. A fost ceva nou pentru copii. Prin aceste jocuri copiii şi-au antrenat răbdarea, atenţia, gândirea, imaginaţia şi lucrul în colectiv. Întâlnirea s-a terminat cu emoţii pozitive şi cu dorinţa de a reveni.

Duminică, de Ziua tineretului, la acest proiect au fost invitaţi şi tinerii din localitate, care au rămas uimiţi de astfel de distracţii. Ei au ajuns la concluzia că în acest mod e mai bine să-ţi petreci timpul liber, decât pur şi simplu să stai cu ochii în telefon. A doua întâlnire în cadrul proiectului „Libro Voiajeux” din nou s-a încheiat cu succes. Deci, sperăm că în continuare vor urma şi alte activităţi ale bibliotecii în cadrul acestui proiect.

Tatiana ANDRUS,şefa Biblioteciidin Culiceni

Кiлькiсть переглядiв: 920

Коментарi

Для того, щоб залишити коментар на сайті, залогіньтеся або зареєструйтеся, будь ласка.

Фотогалерея

Демонстраційний сайт бібліотеки

вулиця, номер будинку,
поштовий індекс, область, місто,
країна

Дата останньої зміни 07 Червня 2019

Цей сайт безкоштовний!